Croşetatul şi tricotatul au un mare rol terapeutic. Mai ales în ziua de azi în care se aşteaptă foarte multe de la femeia modernă: să aiba grijă de copii, de bărbat, să gătească, să facă curat şi să facă şi carieră – toate astea în timp ce este sexy. Ni se cere cam mult, nu-i așa?
Dar femeia are nevoie de o activitate care să fie numai a ei. Să aibă control creativ şi să nu existe nicio presiune exterioară pentru a produce un anumit rezultat.
Iată ce spun câteva persoane despre rolul terapeutic al lucrului de mână cu croşeta sau andreaua:
Kristy:
Am învăţat să tricotez când eram în clasa a 3-a. Dar nu m-am reîntors la această activitate decât acum vreo 5-6 ani după ce am avut o criză… Eram super anxioasă, super deprimată. Şi aveam nevoie de ceva…
Simt că m-a vindecat fiindcă mă ajută să mă centrez, să mă echilibrez, să gândesc şi să respir.
Fiindcă uneori când eşti anxioasă, mai ales când ai un atac de anxietate – ai nevoie de aer. Nu pot să respir. Și atunci tricotatul te ajută să inspiri, să o lași mai moale, să te gândeşti şi să te concentrezi.
Amy:
Eram una dintre acele femei însărcinate agitate. Eram stresată fiindcă mai aveam un copil mic şi munceam. Şi aveam nevoie de ceva care să mă liniştească şi să mă concentrez când aveam 5 minute libere.
Deasemenea să văd un proiect dus până la capăt, fiindcă în munca mea de la serviciu nu văd proiectul complet. Și asta (tricotatul) e ceva draguţ: începi ceva și termini.
Angela:
Am hotărât să învăţ să tricotez acum 12 ani. Am pierdut o sarcină şi aveam nevoie de ceva terapeutic şi am hotărât să fac un curs de tricotat. Tricotatul mă face să mă simt încrezătoare.
Eileen:
Când tricotez si croşetez simt că realizez ceva. Creez ceva. Şi mă ajută să trec de la a reacţiona impulsiv la “Calmează-te. Gândeşte-te. Netezeşte lucrurile şi abia apoi reacţionează.” Deci mă ajută să am un spaţiu între impuls şi decizie.
Megan:
Am început să tricotez în timpul furtunii Sandy. Eram trează în mijlocul nopţii, am avut timp de 3 luni oameni care dormeau pe canapele la noi în casă, şi pur şi simplu înnebuneam. Nu era curent electric. Mă trezeam la ora 2 noaptea şi eram perfect trează. Puteam să fac ceva (în toiul nopţii) fără să-i deranjez pe cei din casă.
Marianne:
Cred ca este vorba despre partea vizuală. Îmi place să văd cum ceva este creat – un şablon, un model. De asemenea există şi partea de control. Simt că deţin controlul cu ceea ce se întâmplă chiar aici, în faţa mea. Indiferent de ce se întâmplă în jur, ce am aici (în mâini) e bun!
Odată ce te apuci nu necesită multă energie mentală şi te poţi preface că te uiţi la acel meci de fotbal la TV dar de fapt nu te uiţi. 🙂
Paul:
În loc să mânânc, croşetez. Mă implic chiar foarte mult şi atunci nu mai am timp să mă gândesc la mâncare. În ultimii doi-trei ani am slabit 25 kg. Şi din păcate simt că iar mă îngraş un pic deci trebuie să scot croşeta din nou. :).
Michael:
După atacul terorist 9/11 eram un pic anxios la trecerea timpului. Primii câţiva ani eram într-o incertitudine continuă. Şi mereu iau kit-ul de tricotat cu mine când zburam cu avionul. Mereu. Este primul lucru pe care-l pun în bagaj.
Susan:
Fac terapie cu radiaţii acum. Şi când m-am dus la şedinţe mi-am luat lucrul (de tricotat) cu mine şi o femeie m-a întrebat: “Le ce lucrezi?” Şi am început să vorbim. După o vreme toata lumea de acolo şi-a pus deoparte iPhone-ul, iPad-ul şi ne-am anagajat într-o conversaţie minunată şi râdeam.
Emily:
Îţi aduce căldura fizică şi emoţională. Câteodată când ai chef sa te ghemui şi să nu faci nimic, tricotatul poate fi o activitate simplă. Poţi face un proiect ușor (o căciulă) doar ca să-ţi mişti mâinile, să numeri ochiurile – şi te scoate din starea de letargie. În final este foarte recompensator.
Te regăsești? Care e motivul pentru care tricotezi?
